Informații Spectacole



SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER

Oraşul Bucureşti ascunde multe taine, poveşti secrete, mistere. Oraşul ascuns, cu farmecul lui, cu mitologia străzilor lui, cu casele extraordinare care acum încep să dispară, poate fi descoperit în poveşti uitate şi prin personaje seducătoare, din alt timp. Geografia secretă a oraşului şi spiritualitatea lui trebuie recuperate. Spectcaolul „Secretul doctorului Honigberger" este o stranie poveste teatrală imaginată după nuvela cu acelaşi nume şi alte scrieri de Mircea Eliade, în regia lui Dragoş Galgoţiu.

Într o dimineaţă din toamna anului 1934, tânărul Mircea Eliade a primit o scrisoare destul de ciudată. Îi scria o doamnă de al cărui nume, Zerlendi, nu auzise niciodată. Îl invita să cerceteze colecţiile şi biblioteca soţului ei dispărut. Citind un caiet cu însemnările doctorului Zerlendi, bărbatul dispărut în mod bizar, Eliade descoperă experienţe stranii şi evenimente care îl tulbură. Un alt personaj, doctorul Honigberger, un doctor sas din Braşov, mort cu mult timp înainte, pare să influenţeze tot ce se întâmplă în această ciudată poveste.

Mai multe detalii despre spectacol

HAMLET

„Hamlet”, în viziunea domnului Victor Ioan Frunză, este un „Kammerspiel”, o dramă de familie. Constrâns de dimensiunile reduse ale sălii (sau, mai degrabă, respingând monumentalul sălilor mari), spectacolul sondează în profunzime ceea ce i se refuză în orizontalitate. Personajele răsuflă, transpiră, speră și suferă lângă spectator, dureros de aproape. În acest „Hamlet”, publicul nu „privește viața desfășurându-se prin gaura cheii”. E în miezul evenimentelor. Martorul cel mai de aproape. Confidentul personajelor. În final, judecătorul crimelor. Departe de livrescul caracteristic altor montări, textul „are vână”. Personajele trăiesc acut, parcă în criză de timp, această tragedie a memoriei. Ritmat perfect de muzica live, spectacolul respiră o viață „mai mare ca viața”, reușind să compună tragedia din gesturi mărunte, din fapte cotidiene, din refuzul artificiului. Perfecta verosimilitate a întâmplărilor, senzația de puternică empatie a spectatorului nu numai cu protagonistul, ci cu toate personajele purtate de „timpul ieșit din matcă” spre tragicul deznodământ, sunt piloni ai reușitei spectacolului. „Hamlet” face mai mult decât să emoționeze. Cutremură. Trezește.

Mai multe detalii despre spectacol

TITANIC VALS

„Titanic Vals” reia eterna și fascinanta poveste românească a îmbogățirii peste noapte. „Visul românesc” – o moștenire de „cincizeci și ceva de milioane” picată din cer. O îmbogățire pe care familia numeroasă și colorată a bonomului Spirache (mărunt funcționar la prefectură) o așteaptă, o speră, o invocă. Odată petrecută izbăvitoarea tragedie (o reproducere în mic a naufragiului vaporului Titanic), Spirache, prototipul omului cumsecade, sărac dar integru, se încăpățânează să își păstreze principiile („Ce poate fi mai frumos și mai bun în viață decât o familie unită?”). Totuși, împins de la spate de ambițioasa lui soție, Dacia, și de neobosita ei mamă, Chiriachița, e nevoit să urce Golgota afirmării politice. Avidității de parvenire a Daciei („Să fim și noi cineva, să ieșim din provincie”), Spirache îi va opune o rezistență mută, dublată de o neașteptată șiretenie. Cine va câștiga această înfruntare a viziunilor despre fericire? Ca întotdeauna, la Tudor Mușatescu, învingător e Râsul. Râsul contagios și lejer, impertinent și liber, marca unei comedii de calitate.

Mai multe detalii despre spectacol

FREAMĂTUL PLOPILOR

„O comedie spumoasă, „Freamătul plopilor” e povestea a trei adolescenți la vârsta a treia, pentru care timpul a înghețat la puncte cheie în maturizarea fiecăruia dintre ei. Lipsa unei experiențe reale în ceea ce privește socializarea, îi aduce împreună pe cei trei protagoniști timizi (care, ca orice adolescent nu ezită să se bată cu pumnul în piept) în situații comice neașteptate. O poveste despre prietenie și acte eroice mărunte care dau savoare vieții. Trei partituri actoricești interpretate minunat de Costel Constantin, Marius Stănescu și Dan Aștilean.” - Anca Maria Colțeanu

Mai multe detalii despre spectacol

PENTRU O MAI BUNĂ ÎNȚELEGERE

Cronica unei ratări povestită de martori. Tragicomedie.

Cinci personaje stau în faţa noastră, a publicului. Ne aşază acea oglindă posibilă prin dreptul căreia, fiecare dintre noi a trecut cândva. E povestea lui Nucu spusă pe rând când de mamă, când de soră. Când de soţie, de iubită, ori de prietenul din copilărie. Cinci personaje şi cinci feluri de-a iubi.

E povestea aceea nuanţată, al cărui fir te poartă de la candoare la ipocrizie, de la subtila ironie la momentele debordant de comice. Muşcând din durere, râzând cu lacrimi, topind amarul într-un zâmbet.

De la lacrimă la surâs, şi dinspre iubire spre lipsa ei, graniţa e cât a unui grăunte de filigran. Pentru zbaterea aceea de aripă şi pentru visele frânte, pentru imprevizibil şi frumuseţea lui, pentru toate e nevoie de înţelegere. O mai bună înţelegere...

Mai multe detalii despre spectacol

MELCUL

"Melcul" este o piesa care are la baza o poveste adevarata a unei poete romance care a plecat definitiv in Germania in anii 80.

Timp de 6 ani a ingrijit un cuplu de batrini bogati si s-a atasat de ei, asa cum si ei au pretuit-o foarte tare. Spectacolul e in egala masura emotionant, amuzant si, cel mai important, intr-un anume fel, are valoare de document.

Exodul romanilor care au plecat peste hotare in acei ani, cei mai multi dintre ei oameni de o calitate exceptionala, ar trebui sa faca subiectul unui studiu amanuntit. De cele mai multe ori, acesti romani erau egali sau chiar superiori celori pentru care lucrau.

Intreaga distributie a spectacolului a abordat in mod foarte personal aceasta poveste si de aceea avem un spectacol in care risul si emotia se amesteca la tot pasul.

E o poveste despre singuratate, iubire, instrainare, supravietuire.

Mai multe detalii despre spectacol

O ZI DE VARĂ

"Destinul nu e în mâinile noastre. Împăcarea cu destinul și acceptarea lui sunt lucrurile aproape imposibil de făcut atunci când realizezi că poți fi în ultimele clipe ale tale. Singura libertate pe care o mai avem în momentele de final este libertatea opțiunii de a alege felul în care ne raportăm la ceea ce ni se întamplă".
(Emanuel Pârvu)

Mai multe detalii despre spectacol

DANSEAZĂ LIBER

Dansează liber!” este o coproducţie a Teatrului Metropolis cu Teatrul Mic, un musical bazat pe scenariul original al filmului de succes „Footloose”.

Sunt tineri, sunt frumoşi şi sunt talentaţi!
Sunt generaţia de mâine a teatrului românesc!
“Dansează liber!” ne spun ei, energia e molipsitoare!

În paşi de disco, rock’n roll sau country, tinerii actori ai Teatrului Metropolis alături de cei ai Teatrului Mic cântă, dansează, aduc bucuria şi entuziasmul jocului, ne dezmorţesc simţurile cu hit-uri celebre ale anilor ’80.
„Dansează liber!” e un musical inedit, un spectacol în care tinerii pledează pentru muzică şi dans iar pentru asta, rebelul și îndrăznețul Ren McCormack, căruia i se alătură toți ceilalți adolescenți ai micului oraș Bomont, vor face tot ce le stă în putinţă.

Mai multe detalii despre spectacol

DUMNEZEUL DE A DOUA ZI

„Dumnezeul de a doua zi”, este un text scris sub forma unei succesiuni de monoloage, fiecare dintre ele nefiind altceva decât o fotogramă/fotografie a unui caracter, a unei stări sufletești, sau a unui moment de viață, iar soluția folosită pentru developarea acestor fotograme/fotografii este un amestec seducător de ironie și autoironie. Rezultatul: un text comic și dramatic în același timp, poetic și violent deopotrivă. Violent prin simplitatea și exactitatea cu care pune diagnosticul, fără să judece și fără să condamne. Textul poate fi citit în mai multe feluri: ca o poveste de dragoste romantică sau ca trei povești de dragoste; ca drama unui cuplu sau ca dramele a trei cupluri; ca o satiră la adresa societății românești de azi sau ca o invitație la o meditație asupra sensului dimineților de a doua zi (pentru că, nu-i așa, orice s-ar întâmpla există întotdeauna o nouă bună dimineață).

Dar, întâi de toate, el TREBUIE citit ca o poveste despre părinți și copii. Sau mai exact ca o poveste despre părinți, copii și Dumnezeu. Un Dumnezeu de a doua zi … cu felul lui ciudat de a aranja lucrurile." (Claudiu Goga)

Mai multe detalii despre spectacol

COPILUL LUI NOE

„Copilul lui Noe” este o călătorie cu inima printr-o lume de oroare și teroare, e povestea unui copil evreu, Joseph, obligat să se ascundă de persecuția nazistă pentru a supraviețui.

El ajunge într-un internat catolic, unde întâlnește figura luminoasă, providențială a unui preot. Joseph învață să își ascundă adevărata identitate și cultură, părintele Pons își ascunde micii protejați de urgia urii naziste, iar peste toate aceste secrete răsare, ca un curcubeu după potop, o imagine luminoasă a spiritului uman, care poate depăși ceea ce pare de nedepășit. Nu doar viața și identitatea lui Joseph încearcă preotul să le salveze, ci mai ales sufletul său și lumina din el. Cu ajutorul acestui om de altă credință decât a lui, copilul Joseph se va descoperi pe sine și va reuși într-un fel ceea ce a făcut Arca lui Noe deasupra valurilor: să supraviețuiască și să meargă mai departe.

Dincolo de traumele asociate realității istorice a celui de-al Doilea Război Mondial, spectacolul vorbește despre lucruri adânci și universale: despre ceea ce apropie oamenii când totul pare să îi despartă, valorile care stau la baza umanității (solidaritatea, generozitatea, iubirea), forța spiritului care supraviețuiește infernurilor create de om, responsabilitatea (înrădăcinată în dragoste) pe care o avem unii față de alții.

Mai multe detalii despre spectacol