Povestea neștiută a lui Magheru, bulevardul haiducului ajuns general

Ziarul Metropolis demarează o campanie editorială care va scoate la lumină poveştile necunoscute ale străzilor din Bucureşti şi secretele lor. Unele niciodată cunoscute, altele uitate, istoriile lor merită redescoperite.

Un articol de Monica Andronescu|17 Ianuarie 2016


POVEȘTILE STRĂZILOR DIN BUCUREȘTI În acel început de aprilie al anului 1804, în zorii altui secol, când îl aducea pe lume pe cel de-al doilea băiat al familiei, și-i dădea numele Gheorghe, într-un sătuc din Gorj, numit Bârzeiu de Gilort, preoteasa Bălașa nici nu visa că peste 200 de ani, în capitala României, numele familiei ei va fi în fiecare zi pe buzele a zeci, sute, mii de oameni.

Din căsuța parohială a familiei preotului Ion, în care a adus pe lume opt copii, nu avea cum să-și imagineze că istoria României se va lega strâns de unul dintre fiii ei și că acesta, azi uitat și pierdut în negura timpului, va da numele poate celui mai circulat bulevard al Bucureștiului de la începutul secolui 21.

În ziua aceea rece de 8 aprilie, într-o cămăruță austeră din curtea bisericii, într-o familie cu rădăcini bine înfipte în istorie, ale cărei urme pot fi găsite încă din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Magheru se năștea ca cel de-al doilea fiu al lui Ion și al Bălașei. Lui i-au urmat șase surori: Zamfira, Ilinca, Bălașa, Smaranda, Maria și Stana.

Așadar, o casă mică, în care greutățile au apărut foarte devreme, pentru că tatăl lor, popa Ion, moare de tânăr, lăsându-și soția să crească singură opt copii, ultima dintre fetițe fiind foarte mică la momentul morții tatălui. De altfel, și Gheorghe avea atunci doar câțiva ani, dar era deja matur… Încă înainte ca asupra lor să cadă durerea morții tatălui, băiețelul Gheorghe a trebuit să plece cu familia în pribegie, căci într-un august torid din primii ani ai copilăriei lui, turcii, sub comanda lui aga Bechir, au prădat Oltenia, incendiind și satul Bârzeiu de Gilort. Însă turcii au fost apoi prinși și omorâți de haiduci, printre ei aflându-se chiar tatăl și fratele lui mai mare.

CITEȘTE ARTICOLUL ÎNTREG PE