Creeaza cont   Ai uitat parola?         George IVASCU - Actoria e coloana mea vertebrală „Riscăm să ne pierdem identitatea” I-ar fi plăcut să se facă medic, mecanic de locomotivă sau poate pilot. A ales însă să viseze, şi a reuşit. Actorul George Ivaşcu a realizat o performanţă demnă de invidiat. A clădit în Bucureşti primul teatru de după `89. Ce este mai dificil? Să fi actor sau director de teatru? Eu fac actorie pentru că e cea mai frumoasă profesie. Îţi dă şansa de a rămâne un copil toată viaţa şi de a te juca de-a hoţii şi vardiştii, plus că e o şansă imensă de a trăi şi altă existenţă decât propria ta existenţă. Actoria e coloana mea vertebrală. Asta mă ţine în viaţă. Asta îmi place cel mai tare. E adevărat că trebuie să îi mulţumesc lui Dumnezeu că la 40 de ani mi s-a dat această frumoasă şi interesantă povară de a construi un teatru. Cred că orice actor, orice regizor, orice om de teatru îşi doreşte această şansă. Eu nu cred că sunt un director, eu sunt un actor care are grijă de un teatru. „Trăim o epocă nedreaptă” Au plecat dintre noi, în ultima vreme, nume mari precum Ştefan Iordache, Colea Răutu sau Ovidiu Iuliu Moldovan. Rămâne România fără mari actori? Vine cineva să le ia locul? În ultima perioadă se cam duc marii noştri actori, dar să ştiţi că vlăstare avem. E adevărat că se duc stejarii bătrâni, dar probabil aşa e scris. Cândva o să ne vină şi nouă timpul. Dar sunt actori tineri foarte interesanţi şi foarte frumoşi. Ei nu mai au şansele de odinioară. Nu mai sunt mediatizaţi. Şi aici nu vreau să fiu eu cel care spune că jurnalele de televiziune nu se mai ocupă de cultură deloc. Unde credeţi că este gradul de cultură din România la ora actuală? Eu cred că trăim o epocă nedreaptă. Cred că ce se întâmplă la nivelul culturii e nemeritat. Avem tentaţia de a naşte modele care până la urmă să deformeze sufletul acestei naţii, căci cultura, până la urmă, asta reprezintă. Riscăm să ne pierdem identitatea. Ne mândrim în continuare cu Brâncuşi. Şi e minunat. Am fost în SUA şi Brâncuşi era pus la loc de cinste. Nu vreau să ştiu cum e tratat la Târgu Jiu. E păcat că muzeele memoriale sunt închise sau nu ştie nimeni de ele. E păcat că avem această bogăţie culturală şi că nu am ajuns încă la inteligenţa comercială pe care străinii o au. „Eu trebuie să rămân Ion Creangă, să mai povestesc” Un alt subiect la modă este Gigi Becali. Aţi vedea o piesă de teatru despre el? Ce fel de piesă ar fi aceasta? Un mare dramaturg român numit Teodor Mazilu a scris o piesă celebră „Mobilă şi durere”, pe care o recomand. Personajul există. Cum de altmiteri unul dintre titlurile pe care le poţi aplica unei anumite zone, nu neapărat lui Gigi Becali, e „Aceşti nebuni făţarnici” sau „Proştii sub clar de lună”. Mazilu este, după Caragiale, unul dintre cei care a radiografiat cel mai bine societatea românească. După cum vedeţi, evit să vorbesc concret numai pentru că sunt contemporan cu ce se întâmplă, dar mă încăpăţânez ca, în ciuda ciudăţeniilor care mă înconjoară, să rămân normal, firesc. Eu cred că publicul care intră în sala de spectacole şi este din ce în ce mai numeros intră pentru că s-a săturat de chestia asta şi vrea poveşti. Iar eu trebuie să rămân Ion Creangă, să mai povestesc. „În ultima perioadă se cam duc marii noştri actori, dar să ştiţi că vlăstare avem. E adevărat că se duc stejarii bătrâni, dar probabil aşa e scris. Cândva o să ne vină şi nouă timpul.” Ar fi vrut să devină medic Ce v-aţi fi făcut dacă nu ar fi existat actoria? Deseori spun că prin copilărie îmi mai trecea prin cap să mă fi făcut medic. Am un mare respect faţă de medici. De asemenea, fiind semn de aer, fiind Vărsător, şi îmi place călătoria cu avionul, mi-ar fi plăcut să devin pilot. A existat o perioadă când aş fi dorit să fiu mecanic de locomotivă, când mi-a cumpărat mama trenuleţ. Dar în mod cinstit vă răspund că nu mi-ar fi plăcut să fiu altceva decât actor. Aşa cum vă spuneam, sunt o natură visătoare. Îmi place să visez. Şi Teatrul Metropolis este un vis care a devenit realitate. Actoria este şansa de a visa în realitate. Ziarul RING Inapoi la noutati