| |
|
|
|
|
|
| TARELKIN de A.V. Suhovo-Kobîlin |
| Prezentare |
"Moartea lui Tarelkin”, o comedie în două părţi, cu un prolog şi cu inserturi din „Procesul” lui Frantz Kafka.
Teatrul Metropolis continuă seria spectacolelor de anvergură, de data aceasta prin "Moartea lui Tarelkin”. Firul epic al piesei îi va purta pe iubitorii de teatru în Rusia ţaristă a secolului al XIX-lea. Acţiunea se desfăşoară în jurul unei crime de amploare, ce stârneşte numeroase controverse în societatea rusească din acea perioadă.
Regizorul Gelu Colceag ne prezintă, astfel, o satiră la adresa birocraţiei şi a sistemului poliţienesc, o comedie acidă cu puternice accente parodice.
Pe scenă vor urca nume cunoscute ale teatrului bucureştean, printre care George Ivaşcu, Doru Ana, Dan Aştilean, Radu Gabriel şi alţii. Decorul este semnat de Iuliana Gherghescu, costumele - de Iza Tartan, iar ilustraţia muzicală - de Răzvan Diaconu. (…)
SURSA: Ziarul Ring
---------------------------------
Remarcabil recital actoricesc al lui George Ivascu, protagonistul "Mortii lui Tarelkin".
De ce isi suprima Tarelkin libertatea pentru ca mai apoi sa nu-si mai poata sustine propria identitate?
Este un paradox foarte interesant. Vorbim de doua tipuri de libertate. Libertatea interioara a individului care se bazeaza pe speranta, pe visuri si libertatea exterioara care din pacate nu ne apartine. Apartine altora care asa cum spune si monologul: "cei puternici ii asupresc pe cei slabi, cei bogati ii umilesc pe cei saraci". Poate de aici si conditia foarte frumoasa a acestui personaj, Tarelkin. Faptul ca un om vrea sa existe si la un moment dat sistemul il face una cu pamantul.
Cum putem supravietui unui sistem birocratic monstruos in care banul pare a fi singura salvare?
Sa invatam sa iubim. Pana la urma este un indemn crestinesc, "iubeste-ti aproapele". Monologul final spune foarte multe despre conditia umana: "lumea asta stramba". Drept pentru care cred ca singura solutie ca sa faci fata sistemului este sa-ti creezi modele, dar nu false. Iar criza noastra este ca nu avem modele sau ca modelele sunt gresite.
Imposibilitatea omului de a-si descifra sensul existentei civice duce la dezintegrarea relatiilor interumane?
Da, duce la o disolutie. Ajungem sa nu ne mai cunoastem, ci pur si simplu sa ne interpretam unii pe ceilalti, punandu-ne etichete. Ala e prost, ala e un fraier, ala e genial etc. Fara a mai avea curiozitatea reala, aceea de a mai sta la o cafea, de a comunica unul cu celalalt. Cred ca teatrul si arta dau aceasta sansa, a comunicarii. Actorul cultiva frumosul din noi. Prin muzica lui, el te indeamna sa cultivi frumosul. Si cred ca singura sansa este sa cultivam frumosul din noi.
Tarelkin ii multumeste soartei si o blesteama deopotriva...
Asa este. Traim intr-o lume absurda. Absurdul insemnand paradoxul. Adeseori ne dorim ceva, si poate asta este si marea lupta pe care o ducem cu noi insine, si obtinem sau ni se intampla altceva. Cine-i de vina? Nu stiu. Este un mare semn de intrebare. Dar poate asta este si provocarea vietii.
Este greu sa gasim raspunsuri.
Poate chiar inutil. Poate asta era indemnul cel mai frumos pe care ni-l dadea Petre Tutea "spre a trai fiecare zi care iti este facuta cadou, ca pe ultima". O sa va intreb de cand n-ati mai fost in gradina botanica. Eu acolo am invatat sa dansez, licean fiind. Dar n-am mai fost pe acolo de atunci. E pacat. De aceea cred ca lucrurile firesti, normale se afla la indemana noastra. Conditia este sa nu ne mai lasam ispititi de argint, si sa cautam aurul din noi. Eu cred ca nu e totul pierdut. Si numai pentru simplul fapt ca omul simte si ii e dat sentimentul iubirii, acesta il salveaza.
sursa: Ziua
---------------------------------
Teatrul Metropolis ne invită la spectacolul „Moartea lui Tarelkin”, o comedie-glumă în două părţi, cu un prolog şi inserturi din „Procesul”.
O crimă face furori în Rusia ţaristă a secolului al XIX- lea, iar textul este o satiră la adresa birocraţiei şi a sistemului poliţienesc, o comedie acidă, cu puternice accente parodice.
sursa: Evenimentul Zilei
---------------------------------
Aleksandr (Vasilievici) Suhovo-Kobilin (1817-1903), mai cunoscut în vremea sa ca boier putred de bogat decât ca dramaturg, este autorul unei trilogii satirico-politice cu profunde accente judiciare din care fac parte Nunta lui Krechinsky, Procesul şi Moartea lui Tarelkin. Toate cele trei texte, publicate în 1869 într-un volum intitulat “Scene din trecut”, au ca subiect mita şi corupţia din sistemul juridic rusesc. Nici nu-i de mirare, din moment ce Suhovo-Kobilin a fost arestat, anchetat şi pedepsit pentru uciderea amantei sale de origine franceză, petrecând şapte ani în închisoare pentru o crimă care se pare că nici nu a fost comisă.
Deşi începută în închisoare, prima piesă – Nunta lui Krechinsky – a cunoscut un succes imediat, devenind totodată unul dintre cele mai jucate spectacole în Rusia. Moartea lui Tarelkin, în schimb, a avut parte de cea mai cruntă cenzură, fiind interzisă a se juca până în anul 1899. Acum, la o distanţă de… nu râdeţi: 1 899 de km de Moscova, adică în Bucureşti, la Teatrul Metropolis, Moartea lui Tarelkin se bucură de succes.
Tarelkin este un şpăgar de soi la uşa căruia se ploconesc oamenii cu servieta plină ochi de bani. După ce aplică sfânta dijmă, Tarelkin trimite dosarul mai departe, spre soluţionare. Văzând că şeful lui, mai corupt decât definiţia cuvântului, se spală pe mâini şi aruncă întreaga vină asupra pălmaşului, Tarelkin decide să-şi însceneze moartea. Cazul este anchetat, mortul e înmormântat, vinovatul – demascat.
Dacă nu ar fi dureros de relevant pentru perioada în care trăim, spectacolul ar avea un haz nebun. Absolut toate personajele par coborâte de pe ecranul televizorului, doar costumele spunându-ţi că lucrurile se întâmplă într-o altă epocă. Cei care au depus măcar o plângere la poliţie sau au trecut cel puţin o dată pragul unui tribunal vor înţelege prea bine ce vreau să spun.
Am doar cuvinte de laudă pentru acest spectacol regizat de Gelu Colceag. Deşi l-am văzut în avanpremieră, totul a mers şnur – nu au fost bâlbe, nu au existat frânturi de ritm – de parcă piesa s-ar fi jucat de cel puţin 100 de ori. George Ivaşcu (Tarelkin), Doru Ana (Varravin), Dan Aştilean (Oh), dar mai ales Radu Gabriel (Rasplinev) şi-au interpretat rolurile impecabil.
Radu Gabriel, poliţistul care a luat-o înaintea progresului şi care păzeşte cu toată râvna exteriorul curţii interioare şi interiorul curţii exterioare, are câteva momente în care este absolut delicios. O surpriză pentru unii (nu şi pentru hailateatru, care-l urmăreşte de la UNATC) este Sergiu Fleşner, funcţionarul bâlbâit. Reţineţi acest nume, care sper să fie exploatat aşa cum trebuie. Mi-au mai plăcut Gabriel Costin, Ana Covalciuc, Vlad Logigan, Alex Vlad.
Un alt lucru care mi-a atras atenţia a fost decorul.
Simplu, modular, deosebit de flexibil. Lasă senzaţia de joc cu beţele de chibrit: cum muţi un beţişor, cum se schimbă geometria spaţiului.
Un spectacol al stagiunii 2009/2010 care trebuie văzut.
Am reţinut:
Varravin: “Ce e o comunitate, un minister, un partid, altceva decât o chetă?”
Rasplinev: “Virtutea nu e recunoscută în societatea noastră.”
“Să se ducă viaţa mea de râpă, numai conducerea să fie mulţumită.”
“E bună onoarea, dar mai bună mâncarea.”
sursa: www.hailateatru.ro
---------------------------------
Un text de o izbitoare actualitate, „Moartea lui Tarelkin” de Alexandr Suhovo-Kobilin, in traducerea Masei Dinescu, este jucat (...) la Teatrul Metropolis, cu o distributie foarte buna.
Realitatea ruseasca de la 1880 este aceeasi cu realitatea romaneasca a zilelor noastre (piesa a tot fost montata la noi in ultimii ani). Un general cu greutate, Varravin (Doru Ana), ia mita cu valiza de la clienti gasiti de trepadusul Tarelkin (George Ivascu). Doar ca Varravin il plateste pe Tarelkin dupa toane, pana cand acesta din urma, concediat si umilit, decide sa se razbune.
Planul presupune inscenarea propriei morti (momentul de teatru in teatru este de tot hazul) si scoaterea la lumina a dosarelor incriminatoare la adresa lui Varravin, dar lucrurile scapa de sub control, iar Tarelkin ajunge la inchisoare si, in final, chiar daca e liber, nu e decat un ins ramas fara identitate, adica un nimeni. Dedublarea lui Tarelkin, care fura identitatea lui Kobilov (vecinul varstnic mort) prin deghizare, nu-i mai este de niciun ajutor personajului, si politia ajunge la ridicola concluzie ca este varcolac.
George Ivascu pune in slujba acestui rol o multitudine de mijloace de expresie, cu o uimitoare coerenta si persuasiune. Scenele comune cu Doru Ana (excelenta argumentarea jocului scenic) ofera un comic savuros, de calitate.
Dan Astilean, in rolul sefului sectiei de politie Antioh Oh, un betiv notoriu si corupt fara limita (scena cu dosarul, grotesc prin multiplicare, al lui Cevankin are o teribila veridicitate), conduce cu abilitate sala catre un ras general. Radu Gabriel exploateaza maximal rolul subordonatului Raspliuev, cu toata convingerea. Anchetarea lui Pahomov (Vlad Logigan, cu un joc sigur, expresiv si fin) este o mostra de tembelism colectiv, de o reusita scenica originala. De fapt, in sectia de politie, circul e la el acasa, si de aici se degaja un haz nebun.
Costumele Izei Tartan au adecvare, iar mastile lui Adrian Damian sustin inspirat momente cheie ale spectacolului.
Distributia numeroasa are o coregrafie abila in spatiul scenic relativ limitat de la Metropolis, realizata cu un umor subtil de Vlad Logigan. Spectacolul, regizat de Gelu Colceag si desfasurat in decorul sugestiv al Iulianei Gherghescu, este de fapt o satira sociala, prezentata in ambalajul unei comedii spumoase, cu nuante de fabula, ce trebuie vazuta.
sursa: inforusia.ro |
| |
 |  |
|
| |
|
|
|
|
