PRESA:
Mălăele de cinci stele

Ştiam că la teatru nu ai voie cu dinamită, dar Mălăele a venit cu buzunarele pline. Şi a aruncat în aer toată plictiseala. Horaţiu Mălăele nu are teatrul în sânge. Este invers: teatrul îl are în sânge pe Mălăele. Actorul şi regizorul a devenit un fel de particulă esenţială a teatrului de lângă noi.
Abuzul de cuvinte mari se poate demonstra foarte uşor. Cu un spectacol, în care Mălăele face totul: joacă, regizează şi este cu uşurinţă uluitor. „Podu’”, o producţie a teatrului Metropolis, este acel gen de spectacol care va umple orice sală, pentru că hohotele de râs trec printre rânduri ca trenurile prin gări.

Vin şi pleacă, încărcându-se cu pasageri.Trei personaje: un îndrăgostit (George Ivaşcu), un geniu neînţeles (Horaţiu Mălăele) şi o actriţă (Meda Victor) se întâlnesc pe calea ferată a unui pod, fie-care doar cu un bilet „dus”, în mână.

În piesa lui Paul Ioachim, cei trei sinucigaşi iau ultimul prânz împreună, aşteptând un accelerat care să le grăbească sfârşitul. Se cunosc, atât cât se pot cunoaşte trei oameni care nu au de împărţit în trei decât o şină de tren.

Dar fiecare îşi dă seama că motivele pentru care celălalt vrea să-şi ia viaţa sunt neîntemeiate. Iar asta îi face să se gândească dacă dramele lor merită, cu adevărat, un troc cu moartea.

Neînţelesul: „Nu te mai iubeşte?”. Îndrăgostitul: „Nu!” N: „Sunt convins că nu te merită”. Î: „Vai de mine! Are ochii cei mai frumoşi din lume“. N: „Ai încercat să-i scoţi unul?“ Î: „Cum să fac aşa ceva? Odată, când era bine dispusă, mi-a zis: «Orice bărbat are dreptul să fie urât, dar tu cam abuzezi.

Motoreta ta e depăşită». Şi-a plecat cu altul“. N: „Pentru asta vrei să te sinucizi dumneata, domnule? Pentru o femeie? Pentru că nu te iubeşte o femeie? Eşti ridicol, d-le! O femeie nu merită nici măcar un căscat!“

Un actor contaminant

Dacă Alfred Nobel ar fi inventat dinamita în zilele noastre, ar fi trebuit s-o boteze „Mălăele”. Pentru că actorul este atât de exploziv încât spulberă orice urmă de tristeţe. Şi mai este şi contagios. Cei doi actori care se ating de el se aprind ca nişte fitiluri lângă o fabrică de artificii.

Textul este plin de replici zglobii şi de banalităţi superbe. Când se apropie trenul, cei trei îşi dau seama că nu încap toţi pe şină şi încearcă să-şi facă loc cu coatele în faţa morţii: Actriţa: “Stai domnule, că-mi rupi ciorapii şi te pun să mi-i plăteşti! Îndrăgostitul: „Scuzaţi!” Neînţelesul: „Unde te-mpingi, brută?” Î: „Te rog să nu mă insulţi!

Eu am venit aici înaintea dumitale”. N: „Şi ce dacă ai venit înaintea mea?” Î: „Să ne aşezăm în ordinea în care am venit”. N: „Mă faci să râd într-un moment ca ăsta“. Î: „Te rog să stai la rând". N: „Nu vreau. Dă-te, d-şoară!” Î: „Păcat de şcoala pe care ai învăţat-o, mă!” ( îl scuipă) Actriţa: „Uite-l, vine!” Şi trenul chiar vine. Iar locomotiva Mălăele tocmai i-a dus pe spectatori într-o călătorie de neuitat.

Sursa: ADEVARUL
Autor: Dan Boicea

Îl puteţi vedea la Teatrul Metropolis în spectacolul:

PODU’ de Paul Ioachim
Regia: Horaţiu MĂLĂELE